Mai mult decât un om,e Geniul întruchipat
Mai mult decât un om,e cel ce a încercat
Să simtă iubirea toată
Şi-a pus ultima speranţă-ntr-o Fată…
Luceafărul,etern străluceşte
Singuratic,neînţeles rătăceşte
Încă versuri pe foi mai aşterne
Căutând forma iubirii supreme.
El – însuşi ideea de sentiment suprem
El – însuşi Luceafărul etern
El – cel pe care doar noi îl avem.
El – Eminescu.
——————–
© Robert – 2011
Şi totul iarăşi cade,dar m-am obişnuit
Impactul n-are niciodat-aceeasi intensitate
De parcă n-aş mai fi fost lovit.
,,Capul sus,frate !”
Cum,când totul,la fel,cade ?
Dar ăsta-i acrul gust al vieţii
Şi eu mă pierd uşor în densitatea ceţii
Cum să ai mentalitate pozitivă
Când toată lumea-n jurul tau e negativă ?
Optimismul uşor dispare,pe zi ce trece
Tot mai mult esti cuprins de disperare
Şi drumul vieţii nu mai are nicio cale,
Totul se petrece la-ntâmplare
Iar tu eşti unul mic într-o prăpastie mare
Fără cale de scăpare.
Şi totul cade-n jurul tău,aşa-i mereu.
Totuşi,luptă crâncen pentru ce-i al tău
Că-i imposibil să-ţi meargă numai rău.
—
© Robert – 2010
* reeditare – 19 iulie `10
Comentarii