Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2011 – Final

7 06 2011

 

5 iunie, Ultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, a mai adăugat o pagina la istoria teatrului românesc. Dacă aţi râs, dacă v-aţi distrat, dacă v-aţi umplut sufletul cu momente deosebite pe care le-aţi văzut şi revăzut în cadrul festivalului, atunci îl putem considera un succes veritabil
A XVIII ediţie, s-a încheiat aseară cu un concert al formaţiei Vama, un spectacol jucat de actorii Teatrului „Radu Stanca” în colaborare cu Silviu Purcărete şi focurile de artificii care au încununat evenimentul festival.

Centrul Cultural Habitus a adunat în ultima zi, personalităţi renumite ale teatrului românesc: criticul George Banu, regizorul Silviu Purcărete, directorul Festivalului de la Sibiu, Constantin Chiriac şi Jonathan Mills, directorul Festivalului Internaţional de la Edinburgh. Dan Perjovschi şi-a lansat în cadrul festivalului cartea 20/22. Două zeci de ani de texte, iar Dinu Flămând a venit cu o primă traducere a cărţii Opera poetică a lui Fernando Pessoa.
Mircea Dinescu a poposit la Bookfest unde a lansat o combinaţie interesantă, un volum de poezii intitulat Femeia din secolul trecut, alături de un CD cu aceleaşi poezii cântate de el şi două sticle din Vinul lui Dinescu, cu versuri înscrise pe etichetă, pentru iubitorii de vin şi poezie. Multe doamne s-au strâns la pavilion să-l vadă pe scriitorul Dinescu.
Un spectacol care schimbă viziunea asupra realităţii a fost cel din seria One woman show: Dincolo de limite. Protagonista, Claire Cunningham, a împreunat tehnici de dans modelate cu o forţă impresionabilă, într-un spectacol remarcabil pe cârje.
Culoarul Bălcescu a fost plin de vizitatori care s-au delectat cu ultimele spectacole de comedie, teatru şi muzică: Oskar şi Strudel, Soznak şi The Match Box Big Band, până la 22.00 când a venit pe scena din Piaţa Mare, formaţia Vama. Solistul Tudor Chirilă a înmuiat inimile fetelor încă o dată, cu muzica şi farmecul lui. În cadrul prezentării unei piese de pe noul album, solistul a ţinut în braţe o fată din public pe tot parcursul melodiei. Fanii au cântat apoi cu formaţia şi piesele lor mai vechi. Ultimul spectacol jucat a fost Metamorfoze, în regia lui Silviu Purcărete.
Seara, organizatorii festivalului au oferit publicului aproape o jumătate de oră, focuri de artificii, invitându-i tacit şi pentru următoarea ediţie din anul viitor.

http://youtube.com/user/TNRSS

http://sibfest.ro

 

 

 

 

 

 

 

 





Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2011- ziua VIII

5 06 2011

 

3 IUNIE , A opta zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Ziua de 3 mai poate fi caracterizată doar printr-o nebunie plăcută. Formaţia Iris şi spectacolul de la 23.00 a captivat publicul care au rămas mut în faţa spectacolului grandios, acrobatic şi deosebit de periculos.

Dimineaţa a început în ritm alert, cu Antologia de texte a pieselor prezentate în secţiunea spectacole de lectură, care se desfăşoară la Librăria Humanitas în fiecare zi a festivalului. A urmat apoi lansarea cărţilor intitulate colectiv : Spectacolul memoriei jucat în trei cărţi şi două conferinţe speciale. Prima conferinţă a avut-o ca invitată pe Denisa Comănescu, care a reuşit prin prezentarea din colecţia Raftul Denisei, să ne îndrepte atenţia altfel decât ştim, spre premiile Nobel. Ea a avut inspiraţia de a ne relata şi despre nominalizaţii la Premile Nobel nu doar câştigătorii. În a doua conferinţă Simona Kessler a fost cea care a vorbit despre problemele pe care le întâmpină o persoană atunci cand cere obţinerea drepturilor de autor.
În continuare spectacolele de stradă au invadat culoarul care duce spre Centru pentru a vedea scenete la scară mai mică, dar mai condensate şi cu multă improvizaţie. Aşa a fost spectacolul Ricşa unde un vizitiu indian şi un engelz au avut un dialog plin de replici comice şi fapte năstruşnice. Sophia, dragoste adevărată este un spectacol care are la bază o marionetă şi un costum de femeie. Dar, la fel ca în Teatrul de Păpuşi, actorul manevra foarte bine gesturile păpuşei.
Cei de la Iris au urcat pe scenă pe la ora 22.00. Publicul a vibrat la muzica lui Cristi Minculescu, cântând şi dansând odată cu el. Show-ul a a fost urmat de altă promisiune spectaculoasă. O macara care a învârtit dansatori suspendaţi în aer prinşi de nişte discuri colorate. Au avut loc învârtiri periculoase şi acrobaţii de grup până la o înălţime de aproape şase etaje. La sfârşit publicul a fost acoperit de fâşii sclipitoare, iar pe faţa privitorilor se puteau vedea mirarea în faţa unui spectacol deosebit oferit de Voala Project şi intitulat sugestiv În ape.
Teatrul de la mizul nopţii v-a aşteptat şi ieri seară la spectacolul American Buffalo.

http://sibfest.ro

 

http://youtube.com/user/TNRSS

 

 





Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2011 – ziua VII

3 06 2011

 

2 iunie, A şaptea zi a Festivalului de Teatru de la Sibiu

Trei evenimente importante au marcat ziua de 2 iunie ca fiind una deosebită: Bookfest, Ediţia a XIV a Bursei de Spectacole şi conferinţa specială ţinută de Gabriel Liiceanu pentru publicul iubitor de cultură.

Bookfest vine de fiecare dată în festival cu cele mai bune prezentări de cărţi, numeroase activităţi literare, artistice, muzicale şi funcţionează ca o platformă de dialog şi schimburi de idei, prin încurajarea relaţiei dintre editori, autori şi publicul cititor.

La ora 13.30 a avut loc ceremonia de deschidere a Bursei de Spectacole, eveniment care adună la un loc personalităţi din domeniul artelor, spectacolelor, căutând să dezvolte parteneriate care să promoveze adevăratele valori culturale.

După lansările de carte ale Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”- Eugen Ionescu, pe scenă în România, Avangarda rusă- dramaturgie şi Silviu Purcărete, privirea care înfăţişează de Oltiţa Cântec – Gabriel Liiceanu a ţinut aproape două ore un discurs special despre Emil Cioran. Abordând o altă temă decât cea stabilită în program- Cioran şi continentele insomniei, Liiceanu a propus publicului o hartă a gândirii scriitorului controversat.

Pietonala Bălcescu a invitat la un spectacol de dragoste, umoristic, ludic, animat cu inserţii muzicale intitulat Sophia, dragostea mea. Spectorii au urmărit în continuare pe cei de la Oumtcha, care au cântat muzică swing, antrenând publicul la reprize de dans clasic.
Iubita ieşită din fumul beţigaşelor parfumate s-a jucat la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, obişnuindu-şi astfel publicul, din ce în ce mai mult cu stilul spectacolelor japoneze.
Piesa lui Shakespeare, Hamlet s-a jucat pentru prima oară înt-o atmosferă de club.
Teatrul de la miezul nopţii a încheiat ziua cu spectacolul Eu sunt două femei, care a performat în cafeneaua Atrium.

Sibfest.ro

http://youtube.com/user/TNRSS

 





Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2011 – ziua VI

2 06 2011

1 IUNIE, A şasea zi a Festivalului de Teatru de la Sibiu

Jocuri pentru copii, dialoguri cu George Banu, ploaie şi spectacole de teatru după scriitori celebri, dar şi reprezentaţii comice, au fost câteva din activităţile culturale desfăşurate de 1 iunie.

Festivalul a pregătit o întâlnire de poveste cu actorul Marian Râlea. Copiii au ascultat basme cu Făt-Frumos, Prinţul fermecat, au interpretat personaje fantastice şi au fugit cu steguri în mână formând Parada Curcubeului.

În materie de lansări de carte, Editura Humanitas şi-a întâmpinat cititorii cu apariţiile La fereastră, şi Sărbătoarea clipei. Dialoguri cu George Banu de Luc Bondy. Cărţile abordază perspective relaţionale ale autoului cu teatrul şi literatura, opera şi cinematografia, Cioran şi Gombrowicz. George Banu a continuat cu o conferinţă pe subiectul Teatrul meu personal.
La Teatrul Gong s-a desfăşurat spectacolul Iubire artificială, după Samuel Beckett, unde actorul interacţionează cu diferite elemente vizuale, de la scenografie, lumini până la mixaje audio, dinamizând actul scenic.

Ploaia a cochetat puţin cu noi pe la ora 17.00, dar spectacolele au continuat să fie prezentate pe culoarul spre Centru. Cei de la Bagas Degol ne-au făcut cunoştiinţă cu muzica cornish, o combinaţie de muzică folk celtică cu diferite influenţe din Scoţia, Irlanda şi Cornwall. Un pahar în plus şi show-ul unui singur om, Lee Hayes a reuşit să stârnească multe râsete doar cu o sticlă de wiskey şi multă interacţiune cu publicul. A urmat apoi spectacolul de teatru Cui îi e frică de Virginia Woolf cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, care a umplut sala de spectatori.

Teatrul de la miezul nopţii a încheiat ziua cu reprezenţia din Atrium, intitulată Ale vieţii valuri, o comedie în stil clasic.

http://youtube.com/user/TNRSS

http://sibfest.ro








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.