Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2011 – ziua IX

6 06 2011

 

04.06.2011 A noua zi a Festivalului de Teatru de la Sibiu

40.000 de spectatori au umplut Piaţa Mare până la refuz. Trupa Voltaj a făcut un show peste măsură, concertul prelungindu-se cu aproape 40 de minute de distracţie. Parade stradale şi spectacole noi de teatru au completat tabloul cultural al evenimentelor.

Dimineaţa de 4 iunie a adus la sala de conferinţe a Centrului Cultural Habitus doi invitaţi speciali. Este vorba de jurnalistul Emil Hurezeanu şi istoricul Mihai Răzvan Ungureanu. După o discuţie spinoasă între cei doi despre modernizarea occidentală şi cum se poate stabili o relaţie fructuoasă între stat şi societate, s-a alăturat dialogului şi Emil Constantinescu, fostul preşedinţe al României.
Bookfest a continuat cu prezentări de carte şi discuţii la pavilionul din Piaţa Mică şi de data această, cetăţenii Emiratelor Arabe au propus discuţii cu publicul şi au oferit cafea arăbească şi smochine pentru vizitatorii standului. Bursa de Spectacole a încheiat ediţia a XIV.

5 spectacole stradale au performat pe strada Bălcescu, printre care o parada inedită de costume din materiale recilabile, reprezentaţii teatrale, muzicale, şi printre cele mai interesante jonglerii.
Casa de Cultură a Sindicatelor a oferit un spectacol de circ modern cu acrobaţii dinamice pe bicicletă, intitulat Anonimi celebrii. Un alt spectacol iranian s-a jucat la Centrul de Arte a Spectacolului, promovând un mesaj interesant pentru public, Recviem pentru Hiroshima. La Teatrul Naţional Radu Stanca s-a jucat D’ale Carnavalului în regia Silviu Purcărete.

Concertul cu cei de la Voltaj a fost unul spectaculos. Călin Goia a ieşit de pe scenă şi a cântat împreună cu mulţimea refrenul cântecului Tânăr vreau mereu să fiu. Publicul l-a chemat şi rechemat pe scenă, cântereţul cu greu s-a înduplecat să nu le cânte sibienilor melodiile preferate.
La ora doisprezece în Music Pub, Trupa Soznak a oferit un recital de trompetă combinat cu improvizaţie scenică.

http://sibfest.ro

http://youtube.com/user/TNRSS





Festivalul International de Teatru Sibiu 2011 – Ziua II

31 05 2011

FITS 2011 – 28 mai 2011

 

Mişcarea culturală din a doua zi a luat amploare. Conferinţe, lansări de carte, vernisaje, o expoziţie de fotografie din cadrul FITS, spectacole individuale outdoor şi indoor, toate au fost oferite publicului interesat.

Spectacolele “Războiul unui nebun” şi “Pierduţi în ceaţă”, urmate de un dans flamengo au strâns multe aplauze. Copiii şi iubitorii de teatru de păpuşi s-au distrat copios vizionând Luna albastră, o inedită poveste despre un om care a ajuns la concluzia că e mai bine să se îndrăgostescă de Lună. Dintre spectacolele stradale Însotitoarea de zbor toată îmbrăcată în culoarea orange, a invitat publicul la pastile de râs şi mimă.
În Piaţa Mare, reprezentaţia Pe marginea prăpastiei a reuşit să construiască la Sibiu o atmosferă fără cuvinte. Decorul, muzica şi gesturile actorilor au fost redate în stilul asemănător filmului mut.
După spectacolul lui Radu Afrim – Miriam, seara s-a încheiat cu un concert marca Direcţia 5.

www.sibfest.ro

http://www.youtube.com/user/TNRSS

 








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.