Mereu neliniştit,mereu în căutare,
Întotdeauna în cap cu câte o întrebare,
Tot timpul cuprins de câte-o stare.
Visător,non-stop privesc spre viitor,
Nostalgic,privesc uneori spre trecut
Şi mă întreb oare cum ar fi s-o iau de la început?
Continui să merg,ştiu sigur în ce cred,
Convins că am un scop
Încerc să trec peste orice hop.
Uneori descurajat de câte-un eşec
Am găsit puterea să reîncerc
Sperând că voi reuşi,
N-am încetat să privesc încrezător
Spre-o nouă zi.
Uneori rupt de realitate,
Parcă trăiesc în vis şi aştept fapte
Sătul de vorbe,promisiuni deşarte.
Visez să schimb ceva,
Să ştiu că las ceva în urma mea.
Zic tot ce simt,nu ţin nimic în mine,
Vreau să-mi fie bine
Şi încă imi caut fata potrivită pentru mine.
Iau lucruri în serios
Fiindcă de multe ori am căzut jos,
Obişnuit cu suferinţa,
Parcă la fiecare pas îi simt prezenţa.
Locuri din suflet am fost nevoit sa-ncui
Si nu ştiu dacă-I bine să le arăt oricui.
Investesc sentimente în orice,
Mă simt slab când ţin la cineva,
Crezând mereu că e vorba despre Ea.
Privind în ochii unei fete,
Ma pierd cu firea
Şi parcă pic pe trepte.
Nu-mi pasă că sunt considerat slab
Dacă las sentimentele afară,
Căci tot ce port în suflet e curat
Şi fac orice ca să rămână nepătat.
—————————————
© Robert – 2011










Comentarii